Kovacs i-a spus lui Tăriceanu că emisia de CO2 a unei maşini vechi poate fi la fel cu a unui Porsche

Comisarul european pentru taxe Laszlo Kovacs a declarat că a avut o convorbire cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, căruia i-a explicat că "emisia de CO2 a unei maşini mici şi vechi poate fi egală cu cea a unui Porsche Carrera nou-nouţ".
Kovacs a declarat la RFI că CE va renunţa la procedurile de sancţionare a României imediat ce Guvernul român va modifica legislaţia privind taxa auto şi că aceste proceduri pot fi oprite chiar şi după sesizarea Curţii Europene de Justiţie. El a explicat că procedura împotriva taxei auto din România se bazează pe discrepanţa dintre legislaţia românească actuală şi legislaţia la nivel comunitar.

"Noi suntem de părere că legea românească este discriminatorie, pentru că taxa e mult mai mare pentru maşinile la mâna a doua, decât pentru cele noi. Au avut loc deja multe schimburi de păreri între experţii Comisiei Europene şi cei ai României", a spus comisarul, precizând că miercuri dimineaţă a primit un telefon de la premierul român în legătură cu acest subiect. Kovacs spune că i-a explicat premierului Tăriceanu că ambiţia României de a proteja mediul, de a reduce emisia de gaze cu efect de seră, inclusiv a dioxidului de carbon, este absolut legitimă, dar o lege nu poate să funcţioneze pe baza vechimii unei maşini. "Aşa cum i-am explicat primului-ministru, emisia de CO2 a unei maşini mici şi vechi poate fi egală cu cea a unui Porsche Carrera nou-nouţ. Iar într-un astfel de caz, vârsta unei masini nu e detaliul cel mai important, ci emisia în sine e importantă.
Continuare aici

0 comentarii:

 
©2009 Eddyz | by TNB